BBdance

Ideea înființării trupei de dans a Asociației HIFA-ROMÂNIA BB Dance (numele este prescurtarea expresiei din limba engleză Building Bridges, adică Să construim poduri, ceea ce este motto-ul principal al mai multor proiecte şi programe inițiate de asociația noastră) s-a născut în luna septembrie a anului 2015, când colegii de la Asociația HIFA-ROMÂNIA au contactat-o pe profesoara de dans Somodi Katalin care este arbitru, totodată una din fondatoarele şi președinta școlii de dans Dance Art, ca să învețe un cuplu mixt compus dintr-o persoană cu dizabilități şi una sănătoasă coregrafia unui dans, cu ocazia aniversării de 15 ani de activitate a asociației. Spectacolul a avut un real succes, deci era de la sine înțeles, că exemplul celor doi tineri (Bereczki Éva și Kelemen Attila) curajoși va avea continuitate.

Kelemen Attila – Bereczki Éva

Kelemen Attila – Bereczki Éva

Primul pas – asigurarea resurselor financiare, precum şi a motivației s-a realizat prin participarea la proiectul lansat de Fundația Comunitară cu sprijinul Cercului de Donatori în noiembrie 2015 cu subiectul: organizarea spectacolului Dansul roților.

În urma sumei obținute s-a asigurat transportul dansatorilor la repetiții, deoarece ei sunt nu numai din Tîrgu-Mureș ci şi din Sighișoara, Reghin, Măgheran.

O provocare serioasă pentru asociaţie era achiziționarea scaunelor cu rotile potrivite, dar și acest fapt s-a realizat la un preţ rezonabil.

În continuare munca serioasă a lui Katalin s-a materializat prin două repetiții săptămânale, care la început au fost găzduite de Casa Deus Providebit, după care trupa s-a mutat în Corunca în clădirea Universității Sapientia. Mulțumim şi pe această cale conducerii Universității Sapientia, pentru că pune la dispoziția noastră aula universității, care este un loc perfect pentru noi.

Este foarte important să precizăm, că Somodi Katalin a răspuns afirmativ la prima solicitare şi de atunci lucrează cu dăruire şi cu o seriozitate exemplară cu membrii trupei, învățându-i coregrafii din ce în ce mai frumoase – totul făcându-se pe bază de voluntariat, din pasiune.